Circulația trenurilor între Tapia și Lugoj, reluată după o defecțiune la linia de contact

Foto: Dmitriy de la Pixabay

Circulația trenurilor pe secția Tapia Cap X – Lugoj (linie simplă electrificată), de pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, a fost afectată marți, începând cu ora 11:10, din cauza unei defecțiuni apărute la linia de contact, provocată de ruperea unei console, a anunțat CFR SA.

Pentru remedierea situației, din stația Lugoj a fost trimisă o drezină pantograf, care a plecat la ora 11:45 spre locul defecțiunii. Până la finalizarea intervenției, trenul IRN 1990 al CFR Călători a staționat în secția de circulație, fiind direct afectat de lipsa tensiunii.

Echipele specializate au reușit să finalizeze reparațiile la ora 02:41, când linia Tapia Cap X – ZN Lugoj a fost repusă sub tensiune.

În urma intervenției, circulația trenurilor a fost reluată în condiții de siguranță pe intervalul afectat, iar IRN 1990 și-a reluat deplasarea, cu o întârziere de 130 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex