CFR semnează contractul pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș

Foto: facebook.com/cfrinfrastructura

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat astăzi semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean”.

Contractul, semnat cu PORR CONSTRUCT S.R.L, vizează LOT 5: CAP X Băile Herculane – CAP X PO Nou Poarta, pe sectorul cuprins între kilometrii 404+250 și 436+887.

Valoarea totală estimată a contractului este de 2,14 miliarde lei, fără TVA, iar finanțarea va fi asigurată prin Programul Transport 2021-2027, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și din alte surse legal constituite.

Durata contractului este de 60 de luni, incluzând 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuția lucrărilor.

Principalele obiective preconizate a fi obținute prin realizarea proiectului sunt:

  • modernizarea liniei de cale ferată în conformitate cu Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate (STI), linie simplă sau dublă, electrificată, de 25kV;
  • introducerea instalațiilor de centralizare electronice/electrodinamice noi sau reabilitate, după caz, în stații și linie curentă și introducerea sistemului de siguranță ERTMS nivel 2 în conformitate cu Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate (STI) și cu previziunile cererii de trafic de călători și de marfă, național și internațional;
  • sarcina maximă pe osie 22,5 tone/osie;
  • lungimea maximă a trenului de 740 m în toate stațiile;
  • caracteristici ale peroanelor: peroane înalte cu lungime de 400 m, în toate stațiile;
  • ecartament nominal: 1435 mm;
  • lucrări de modernizare a 7 tuneluri;
  • lucrări civile în stații: lucrări de igienizare și cosmetizare a construcțiilor existente, intervenții la structuri, eficientizare fluxuri;
  • îmbunătățirea geometriei traseului în plan și profil longitudinal (rectificări de curbe și încadrarea elementelor de profil în prevederile normativelor în vigoare);
  • lucrări de semnalizare și telecomunicații;
  • se vor asigura viteze de circulație ale trenurilor de maxim 100 km/h;
  • modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea (în sistem de alimentare de 25 kV, 50 Hz);
  • mărirea capacității de tranzit;
  • montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex