CFR SA anunță anularea unor trenuri de la 1 septembrie și 1 octombrie din cauza datoriilor
După ce luni dăduse asigurări că nu vor exista suspendări, administratorul infrastructurii feroviare a transmis miercuri o dispoziție în teritoriu privind anularea mai multor trenuri operate de CFR Călători și Transferoviar Călători, pe fondul restanțelor la plata tarifului de utilizare a infrastructurii.
Luni, CFR SA ajunsese la o înțelegere și dăduse asigurări că nu vor fi anulate trenuri ale CFR Călători și Transferoviar Călători din cauza restanțelor la plata Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI). Miercuri după-amiază însă, compania și-a schimbat poziția. Administratorul infrastructurii feroviare a dat o dispoziție în teritoriu prin care comunică ce trenuri se vor anula începând de luni 1 septembrie, respectiv de la 1 octombrie.
Club Feroviar prezentă integral (fără numele semnatarilor, din motive de GDPR) textul telegramei trimise în teritoriu de Direcția Trafic a CFR SA și apoi punctele de vedere al președintelui ARF, Mihai Barbu, și al liderul FSTFR, Rodrigo Maxim.

