CFR Călători: Nu există risc de interdicție a circulației trenurilor pe rețeaua națională

CFR Călători anunță că trenurile sale nu vor fi retrase de pe rețeaua națională la 1 septembrie, după ce, în urma discuțiilor cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și CFR SA, au fost găsite soluții pentru depășirea dificultăților legate de plata taxei de utilizare a infrastructurii.

CFR Călători a transmis luni, 25 august, că trenurile companiei nu riscă să fie retrase de pe rețeaua națională de cale ferată începând cu 1 septembrie 2025, în pofida informațiilor apărute în mass-media.

Într-un comunicat oficial, compania precizează că, în urma întâlnirii de la sediul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), la care au participat reprezentanți ai ARF, CFR Călători și CFR SA, au fost identificate soluții pentru depășirea impedimentelor existente. Astfel, circulația trenurilor nu va fi afectată.

Totodată, operatorul național de transport feroviar de pasageri subliniază că în prezent facilitățile de călătorie pentru anumite categorii sociale nu sunt decontate la nivelul prestației efectuate, iar valoarea compensației primite este sub nivelul prevăzut de Contractul de Serviciu Public.

CFR Călători amintește că, în calitate de operator național, asigură transport public feroviar în condiții ecologice și de siguranță, cu obiectivul de a garanta accesibilitatea pentru toate categoriile de cetățeni.

Potrivit unor informații apărute luni în presă, exista posibilitatea ca anumite trenuri CFR Călători să fie retrase de pe rețeaua feroviară de la 1 septembrie, însă compania a transmis că nu există un astfel de risc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex