Bucureștiul mai câștigă 10,5 km de benzi unice pentru transportul public

Municipalitatea va amenaja, în următoarele săptămâni, încă 10,55 de kilometri de benzi unice, în total ajungându-se la 65,3 kilometri, dintre care 35,5 kilometri sunt exclusiv pentru autobuze, a anunțat primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Primăria Municipiului București continuă planul de extindere a rețelei de benzi unice pentru transportul public, cu încă 10,55 kilometri ce vor fi amenajați în perioada următoare. Astfel, Capitala va ajunge la o rețea totală de 65,3 kilometri de benzi dedicate, dintre care 35,5 kilometri exclusiv pentru autobuze.

Noile tronsoane vor fi amplasate pe:

  • Bd. Lascăr Catargiu – între Piața Victoriei și Piața Romană (sens spre Romană), 0,9 km;
  • Șos. Cotroceni – între str. Prof. Dr. Gh. Marinescu și Splaiul Independenței (pe ambele sensuri), 0,4 km;
  • Bd. Iuliu Maniu – între str. Lujerului și Liceul Tudor Vladimirescu (sens spre centru), 0,45 km;
  • Bd. Regele Mihai I al României – zona centrală, sens spre Piața Presei, 1,2 km;
  • Calea Crângași – între str. Gen. Petre Popovăț și Pasajul Grant (sens spre pasaj), 0,6 km;
  • Drumul Taberei – pe ambele sensuri, 7 km (3,5 km pe sens).

Primarul Bujduveanu a menționat că unele dintre aceste proiecte au deja toate avizele necesare, iar altele sunt în curs de avizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex