Sorin Grindeanu cere decenţă faţă de tot ce a reprezentat fostul preşedinte: Fără scandal, fără micimi sufleteşti şi propagandă sterilă!
Foto: facebook.com/grindeanusorin
Sorin Grindeanu a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea fostului președinte Ion Iliescu, subliniind importanța respectului și decenței în fața unui destin care a marcat istoria recentă a României.
„Respect față de cea mai importantă funcție în stat și față de omul care a condus România pe drumul democrației! Decență față de tot ce a reprezentat și a lăsat ca moștenire politică! Umanitate față de familia și apropiații pe care i-a lăsat în urmă! Atât și nimic mai mult! Fără scandal, fără micimi sufletești și propagandă sterilă! Nu puteți reduce un lider, o epocă și un destin!
Oricât v-ați chinui! Odihnește-te în pace, domnule Președinte!”, a scris Sorin Grindeanu, marți, pe Facebook.
Fostul președinte Ion Iliescu a murit, marți, la vârsta de 95 de ani. Fostul șef de stat era internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

