Ion Iliescu s-a stins la vârsta de 95 de ani

Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Ion Iliescu a murit la Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie.

Fostul președinte Ion Iliescu avea o formă de cancer pulmonar și a fost supus de două ori unor intervenții chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI. Născut la 3 martie 1930, fostul șef al statului, a avut ieșiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare a unor personalități sau instituții.

Cu trei zile înainte de a fi anunțat decesul lui Ion Iliescu, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au transmis că starea de sănătate a fostului președinte este critică, după „instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex