Startul Rabla 2025, tot mai aproape: 200 de milioane de lei pentru persoane fizice

Ministrul Mediului anunță că lansarea ediției Rabla pentru persoane fizice depinde doar de adoptarea pachetului 2 de măsuri. După publicarea Ordinului de Ministru și cele 10 zile de transparență decizională, programul va deveni activ.

Ministrul Mediului a declarat după şedinţa de Guvern, despre programul Rabla, că imediat ce va fi adoptat pachetul 2 de măsuri, vor putea să pună Ordinul de Ministru care stabileşte valoarea voucherelor noi şi apoi, imediat, după 10 zile de punere în transparenţă, aşa cum cere legea, vor da drumul la program.

”Mai întâi trebuie să fie adoptat pachetul numărul 2, aceasta este ordinea, imediat urmează să fie pus în ordin. Platforma tehnică pentru Rabla este exact aceeaşi, criteriile de selecţie şi procesul de selecţie este exact acelaşi, deci nu va exista niciun fel de întârziere pe acest palier”, a menţionat Buzoianu. Ea a mai spus că, pentru programul RABLA, persoane fizice bugetul este de 200 milioane de lei.

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex