Cod roșu de caniculă! Camioanele de peste 7,5 tone nu mai pot circula în șase județe

Foto: facebook.com/CNAIRSA

Camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone nu vor avea voie să circule marți, 22 iulie 2025, între orele 12:00 și 20:00, pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași, din cauza temperaturilor extreme, anunță CNAIR.

„În data de 22.07.2025 (marți), în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de tonaj (7,5 tone) pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași, din cauza temperaturilor extreme (38 – 41 grade Celsius) – (Cod Roșu)”, se arată într-o postare publicată, luni, pe pagina de Facebook a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Conform sursei citate, sunt exceptate de la aceste restricții: transporturile de persoane; transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturile pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare; transporturi produse provenite din exploatări agricole.

De asemenea, pe lista excepțiilor de la restricții se mai află: transporturile militare implicate în exerciții multinaționale; – transporturile rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR); transporturile de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuit, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahar și produse conexe, cacao, ciocolata și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerala).

Totodată, de la restricțiile de circulație vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, precum și cele închiriate de la firmele cu care compania are contracte active, inclusiv echipamentele folosite la execuția lucrărilor pentru Magistrala 6 de metrou din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex