Se deschide ultimul tronson al A0 Sud: Autostradă completă de la Curtea de Argeș la Constanța

Foto: facebook.com/ciprianserban99

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat deschiderea ultimilor 18 kilometri din semi-inelul sudic al autostrăzii A0. Astfel, șoferii vor putea circula exclusiv pe autostradă între Curtea de Argeș și Constanța, pe o distanță de 395 km.

„Deschidem astăzi ultimii 18 km din semiinelul sudic al A0, cu o lungime totală de 51 km. Practic, vom putea circula de la Curtea de Argeș la Constanța doar pe autostradă, pe o distanță de 395 km. Avem în vedere pentru luna iulie, jumătatea lunii iulie, finalizarea lucrărilor pentru conexiunea DEx 12, Drumul Expres 12 Craiova – Pitești cu A1. În aceste condiții, vom putea circula de la Constanța la Craiova pe o distanță totală de 474 de km în regim de autostradă”, a afirmat Ciprian Șerban, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că mare parte din aceste lucrări s-au desfășurat în mandatul fostului ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu.

„Am preluat acest mandat acum o săptămână. Evident că mare parte a lucrărilor de aici au fost finalizate în mandatul fostului ministru al Transportului, Sorin Grindeanu, actualul președinte al Camerei Deputaților. O văd ca pe o realizare comună și un proiect comun al Ministerului Transporturilor, CNAIR și constructorului, iar pe această cale vreau să-i felicit pentru implicarea de care au dat dovadă”, a adăugat șeful de la Transporturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex