Ultimele retușuri pentru deschiderea lotului care unește autostrăzile A1 și A2
La finalul lunii vom putea ocoli capitala prin sud, pentru că va fi gata lotul de 17,9 km dintre Joița și Bragadiru, cunoscut ca „lotul Aktor“. Aktor a solicitat la CNAIR convocarea Comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor, în perioada 26-29 iunie 2025. Asta înseamnă că din 30 iunie am putea circula și pe acest lot de autostradă mult așteptat, care face, practic, legătura între A1 București – Pitești și A2 București – Constanța.
Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea lotului care unește cele mai vechi autostrăzi din România, A1 și A2. Potrivit oficialilor de la Transporturi, la finele lunii vom putea circula și pe lotul 3 al A0 Sud (Autostrada Bucureștiului), cei 17,9 km dintre Joița și Bragadiru. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a postat pe Facebook un video cu lotul de autostradă care va fi deschis în curând și a precizat ce lucrări mai sunt de executat.
„Circulația pe lotul 3 al A0 Sud (Joița-Bragadiru) se apropie de deschidere! Constructorul grec Aktor este în plin proces de finalizare a ultimelor lucrări necesare pentru a permite deschiderea circulației pe acest tronson esențial. Mai sunt de realizat câteva lucrări de mică anvergură, dar indispensabile pentru siguranța și funcționalitatea autostrăzii: montarea a 3 km de parapete; instalarea a 7 atenuatori de șoc; fixarea plaselor de protecție pe 6 structuri; montarea consolelor la 15 stâlpi; trasarea a 3 km de marcaje rutiere; instalarea a 7 km de gard de protecție; montarea a 200 m de panouri fonoabsorbante; instalarea a 10 portaluri de semnalizare pe A1; finalizarea relocării rețelei de înaltă tensiune care intersectează traseul autostrăzii“, a transmis Cristian Pistol.
Potrivit acestuia, Lotul 3 al A0 Sud (18 km) este crucial pentru conectarea în regim de autostradă între A1 și A2, pe coridorul 4 Pan-european, în proximitatea Bucureștiului. „Mă aștept ca această ultimă etapă să fie finalizată în scurt timp, permițând șoferilor să beneficieze de o autostradă modernă și sigură“, a mai spus șeful CNAIR.
Ultimele pregătiri pentru deschiderea lotului care unește cele mai vechi autostrăzi din România: A1 cu A2
Pe șantierul Lotului 3 al A0 Sud s-a aflat zilnic, în ultima săptămână, și secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu. Acesta a oferit zilnic informații cu stadiul lucrărilor. „Așa cum am promis am venit și astăzi pe acest santier, și, pană in ziua în care îl vom da in trafic, voi verifica, zi de zi, și vă voi prezenta care este stadiul lucrărilor pe lotul 3 al A0 Sud“, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu.

