Tanczos Barna, anunț important despre PNRR. Ce se întâmplă cu fondurile europene
Foto: gov.ro
România va încasa în luna iunie 1,3 miliarde de euro din PNRR, din tranșa a treia de plată a anunțat ministrul Finanțelor Tanczos Barna.
Tanczos Barna a declarat, într-o intervenție, pe o platformă online, că România va încasa o nouă tranșă din PNRR. El se află la Bruxelles, unde participă la reuniunea miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană. Între altele, discuțiile vizează aspecte legate de încasarea TVA pentru tranzacțiile online în cadrul UE și despre SAFE, sistemul de finanțare pentru Apărare.
„România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia de plată pentru PNRR. Este un aspect important, este o finanțare importantă pentru echilibrarea încasărilor de la bugetul de stat”, a anunțat ministrul de Finanțe, 13 mai, într-un mesajul video pe Facebook.
Tanczos Barna a subliniat că România are nevoie de o reformă fiscală. El a precizat că astfel de reforme nu pot fi realizate de un guvern interimar deoarece nu are prerogative și nici mandat să discute asemenea aspecte cu Comisia Europeană.

