Astra Vagoana Arad a livrat încă un tramvai la Brăila

Astra Vagoane Călători a livrat încă un tramvai Brăilei. Lunile următoare urmează să sosească al zecelea tramvai, care va fi și ultimul.

Tramvaiele au fost cumpărate din fonduri europene, costul unui asemenea mijloc de transport în comun fiind de aproximativ 1,6 milioane de euro (TVA inclus). Cea de-a noua unitate se alătură parcului de tramvaie noi care fac deja parte din patrimoniul Municipiului Brăila și aflate pe traseul Parc Monument – Bulevardul Independenței – Calea Galați (Pod Brăilița) sau pe traseul Parc Monument – Bulevardul Dorobanților – Calea Galați (Pod Brăilița): „Ana Aslan”, „Maria Filotti”, „Nicu Alifantis” (a efectuat prima cursă chiar de Ziua Marinei, în prezența maestrului Nicu Alifantis), „Panait Istrati”, „Hariclea Darclee”, „Mihail Sebastian”, „Fănuș Neagu” și „Johnny Răducanu”. Numele celui de-al zecelea tramvai, care va fi adus de la Arad peste două luni va fi stabilit împreună cu brăilenii.

Primăria Municipiului Brăila a achiziționat, în cadrul proiectului de 15,5 milioane de euro finanțat cu fonduri europene prin PNRR, mai multe tramvaie noi de capacitate medie, în scopul înnoirii parcului de vehicule nepoluante destinate transportului public de călători.

detalii pe clubferoviar.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex