O șină ruptă a provocat întarzieri trenurilor pe ruta Roșiori Nord – Craiova

Foto: Holger Schué de la Pixabay

Trenurile care circulă pe ruta Roșiori Nord – Craiova înregistrează întârzieri, ca urmare a ruperii unei șine, înregistrată duminică dimineață, la ora 9:30, informează CFR Călători, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în urma intervenției operatorilor de la CFR S.A., administratorul infrastructurii feroviare, traficul pe această secțiune de drum s-a reluat cu puțin timp în urmă.

Reprezentanții CFR Călători asigură pasagerii că ia toate măsurile operative întreprinse de angajații feroviari care au ca principal scop reluarea circulației feroviare în condiții normale de trafic.

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ S.A. este operatorul național feroviar de pasageri ce efectuează doar transport public de călători pe calea ferată. Serviciul de transport public este asigurat în baza unui contract de servicii publice încheiat cu statul român, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex