Elena Lasconi a anunțat că va candida din nou
Elena Lasconi, președinta USR a anunțat că va candida și în alegerile prezidențiale din anul 2025. Elena Lasconi a făcut acest anunț într-o intervenție prin telefon la postul Digi 24, în seara de 7 ianuarie 2025.
Întrebată dacă va candida pentru funcția de șef al statului în anul 2025, după ce, la alegerile din anul 2024, a reușit să se califice în turul al doilea, Elena Lasconi a răspuns: „Da, am o răspundere față de cei care m-au votat, 1,7 milioane de voturi. Nu pot să fac un pas înapoi!”.
Președinta USR a fost întrebată cum comentează declarația lui Nicușor Dan, care a spus că a văzut sondaje de opinie în care Lasconi ar fi abia pe locul al patrulea în preferințele electoratului, iar pe primele trei locuri ar fi Călin Georgescu, Crin Antonescu și Nicușor Dan.

