Crin Antonescu își suspendă candidatura la prezidențiale și acuză partidele că l-au lăsat singur

Fostul președinte al PNL Crin Antonescu consideră suspendat acordul încheiat cu partidele din coaliția de guvernare pentru susținerea sa la funcția de șef al statului, subliniind că aceasta nu înseamnă că nu mai are disponibilitatea de a candida, ci este nemulțumit de nehotărârea partidelor respective în ceea ce-l privește și de lipsa unei date clare pentru desfășurarea alegerilor.

„În mod unilateral, adică eu, candidatul, consider acordul privitor la această candidatură suspendat. Eu îl declar suspendat. (…) Am primit o propunere de a fi candidatul unei coaliții politice. Am acceptat această propunere, am asumat această candidatură și este o asumare de la care eu nu dau înapoi, nu retrag această candidatură, am asumat-o cu tot ce înseamnă ea, cu toate dificultățile și cu tot parcursul și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt. Ceea ce însă am constatat e că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere, și-au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți, ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord. Din acest motiv îl consider suspendat până când domniile lor clarifică dacă acest acord revine în vigoare sau dacă, eventual, au alte opțiuni”, a explicat Antonescu, la Digi 24, potrivit Agerpres.

Fostul lider al PNL le-a cerut liderilor partidelor care și-au declarat susținerea pentru el să-și ia timp să se hotărască și le-a transmis următorul mesaj: „Domnilor, sau băieți, mergeți și vă mai gândiți dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu, că nu v-am căutat eu”.

„Cred că trebuie să vă mai gândiți. Suspendăm acordul, gândiți-vă bine, faceți-vă ședințe, faceți-vă ce aveți de făcut, stabiliți o dată a alegerilor, de preferință cât mai repede. Dacă, cine știe, vă mențineți opțiunea pentru candidatura mea, știți unde mă găsiți și atunci o să mă gândesc și eu mai bine, poate, decât am făcut-o prima dată și o să dau un răspuns”, le-a mai transmis Antonescu liderilor partidelor cu care a încheiat acordul pentru candidatura la Președinție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex