CSM Bucureşti, eșec pe terenul lui Ferencvaros

CSM Bucureşti a fost învinsă de echipa FTC-Rail Cargo Hungaria cu scorul de 31-28 (17-18), duminică, în Erd Arena, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Ferencvaros TC o învinsese pe CSM şi în urmă cu o săptămână, la Bucureşti, cu 28-26.

CSMB a suferit a treia înfrângere consecutivă în competiţie.

În celelalte meciuri ale grupei, sâmbătă,Nykobing Falster Handbold a dispus de Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud cu 32-24, Metz Handball a învins-o pe Krim Mercator Ljubljana cu 34-30, iar Podravka Vegeta Koprivnica a întrecut-o pe Storhamar Handball Elite cu 25-24.

Competiţia se întrerupe până anul viitor, când vor avea loc meciurile Gloria – Storhamar Handball Elite, pe 11 ianuarie, şi Metz Handball – CSM Bucureşti, pe 12 ianuarie.

Clasament
1. Metz Handball 15 puncte
2. FTC-Rail Cargo Hungaria 14
3. Krim Mercator Ljubljana 8
4. CSM Bucureşti 8
5. Podravka 7
6. Storhamar Handball Elite 5
7. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 4
8. Nykobing Falster Handbold 3

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex