Parcările, o problemă din ce în ce mai gravă în România

La nivel național, în 2023, România dispunea de peste 1,35 milioane de locuri de parcare publice, în creștere cu 4,65%, față de 2022, când numărul lor era de 1,29 milioane.

Discutam doar despre parcările publice, nu sunt luate în calcule parcările din blocurile noi, cele de la subsol sau din curtea complexului. Doar cele administrate de primării.

Dacă este să ne uităm pe topul orașelor cu cele mai multe locuri de parcare, Capitala conduce, iar aici ne referim la București per ansamblu, adică inclusiv cu parcările administrate de primăriile de sector.

Avem peste 300 de mii în cea mai mare aglomerare urbană din țară, apoi urmează Timișoara cu 83.500 de locuri și Brașovul cu peste 66 de mii de locuri.

O evoluţie încurajatoare, potrivit companiei care a realizat această analiză, este înregistrată la nivelul locurilor dedicate persoanelor cu dizabilităţi, care ajung la 33.729, faţă de cele 29.218 din 2022 sau faţă de 13.728 în 2019.

Dacă ne-am lămurit cu locurile de parcare pentru mașini, haideți să vedem cum arată calculele și când vine vorba de biciclete. Cei care preferă acest mijloc de transport nu prea au unde să „parcheze”.

Cluj Napoca este pe primul loc cu 19 astfel de parcări, în total 928 de locuri, apoi urmează Sectorul 6 al Capitalei, cu 17 parcări și 700 de locuri, iar pe locul 3 este orașul Bacău, unde există 14 parcări dedicate bicicliștilor. Acolo sunt disponibile 336 de locuri pentru ei.

La capitolul bani, cei mai mulți care se strâng din plata parcărilor sunt în Capitală. Din cele 452 de milioane de lei, bani veniți din utilizarea parcărilor, dar și din amenzile acordate în 2023, 40% sunt bani făcuti de Primăria Capitalei și primăriile de sector.

Sursa: https://tvrinfo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex