Foto. Săptămâna Europeană a Mobilității, „Rolls-Royce-uri” pe calea ferată 

Mii de oameni au trecut astăzi prin Gara de Nord pentru a vizita Salonul Regal, rama Alstom Coradia, locomtiva Lema modenizată de Softronic și automotorul Malaxa.

Cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, ediția 2024, ADI Transport Public București – Ilfov sub egida “Shared Public Space”, Autoritatea pentru Reformă Feroviară, cu sprijinul tehnic al Alstom Transport, CFR S.A. și CFR Călători a prezentat în cadrul expoziției de material rulant din Gara de Nord (București) o ramă electrică, Trenul Prezidențial, o locomotivă Lema modernizată de Softronic și un automotor Malaxa.

Atracția publicului a fost Trenul Prezidențial, cu vagoane dormitoare + sufragerie pentru preşedinte sau alte oficialităţi, cu trei dormitoare, un vagon bucătărie, un vagon restaurant și două vagoane uzină echipate cu două motoare Rolls Royce pentru alimentarea vagoanelor, un vagon transport auto cu cap de patru autovehicule. Lângă dormitorul prezidențial se află o încăpere cu o canapea pe care dormea câinele fostului președinte Nicolae Ceaușescu.

Ultima zi din Săptămâna Europeană a Mobilității 2024: o duminică plină de surprize în Parcul Regele Mihai I, la Gara de Nord și pe Bulevardul Gheorghe Duca

Mâine, 22 septembrie, în ultima zi din Săptămâna Europeană a Mobilității 2024, publicul se va putea bucura de multe surprize. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București — Ilfov (TPBI) și partenerii săi îi așteaptă pe cei mici, dar și pe cei mari, la evenimentele care vor avea loc în Parcul Regele Mihai I și la Gara de Nord (inclusiv pe Bulevardul Gheorghe Duca din apropiere).

La intrarea în Parcul Regele Mihai I din Piața Charles de Gaulle, vor putea fi văzute troleibuzele istorice (Rocar 412EA şi Rocar 812EA), precum și expoziții de soluții de mobilitate, dar și activități interactive educative ale reprezentanților Poliției Rutiere și Jandarmeriei Române.

La Gara de Nord, între orele 10:00 – 18:00, sunt organizate mai multe activități care evidențiază rolul esențial al transportului feroviar în mobilitatea durabilă, prin servicii oferite atât la nivel regional, cât și național:

  • Vor fi oferite publicului primele curse demonstrative ale Trenului Metropolitan, pe relația Gara de Nord – Gara Obor (în total opt curse, adică patru plecări de la Gara de Nord și patru plecări de la Gara Obor).
  • În urma solicitărilor venite din partea publicului, Salonul Regal va fi deschis între orele 10.00 și 14.00.
  • La linia 14 vor putea fi vizitate atât Trenul Prezidențial, cât și Locomotiva LEMA modernizată.
  • Tot aici vor fi expuse parcaje supraetajate și rastele pentru biciclete, ca o manifestare a inter-modalității în transportul public de călători.

Evenimentul se concentrează pe conceptul de integrare a modurilor de transport public și gestionarea echilibrată a spațiului public inter-modal.

– În apropierea Gării de Nord, la stația de tramvai de pe Bd. Gheorghe Duca, vor fi expuse trei tramvaie de epocă (Thomson, tip P și Simmering), iar alte patru tramvaie vor circula pe două trasee speciale, asigurând legătura între Gara de Nord și Depoul Victoria, precum și între Gara de Nord și Gara Obor.

– Astfel, pe linia 58 (Gara de Nord — Gara Obor) vor circula tramvaiele Tatra T4R, iar tramvaiele Rathgeber și EP/V3A, pe linia 59 (Gara de Nord — Depoul Victoria).

– Tot de aici vor pleca troleibuzele Ikarus 415T pe linia 75 (Gara de Nord — Depoul Vatra Luminoasă), marcând 75 de ani de la prima linie de troleibuz din Capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex