Hoteluri în programul „Litoralul pentru toți”

Președintele Organizației pentru Managementul Destinației Mamaia, George Mandilă, a precizat că sunt asigurate toate condițiile pentru o vacanță plăcută în extra-sezon.
Litoralul își așteaptă turiștii și în luna septembrie, când pot găsi sejurul la malul mării la prețuri avantajoase. Aproape 60 de hoteluri cu 6.000 de locuri de cazare s-au înscris până acum în programul „Litoralul pentru toți”, care se va desfășura în perioada 1-15 septembrie. Prețurile variază între 684 lei pe noapte, în regim all inclusive la un hotel de patru stele, și 75 lei pe noapte la hoteluri de două stele.
„Luna septembrie este o lună excelentă pentru plajă, fiindcă de câțiva ani încoace temperaturile din septembrie sunt similare cu cele de sfârșit de iunie și început de iulie. Apoi, apa mării, trebuie să ținem cont, este în continuare caldă, vine din iulie-august, plaja este foarte lejeră, stațiunea este mai puțin animată, zgomotul de fond al stațiunii este unul redus. Avem o stare de elegie, de romantism în stațiune și vii, te cazezi la Mamaia, faci plajă la Mamaia, iar seară, dacă nu-ți convine distracția din stațiune, te poți duce în Constanța, în zona penisulară sau în zona centrală și ai ce să faci, fiindcă este un oraș plin de energie. Participă zeci de mii de constănțeni în weekend la toate activitățile din centru”, a explică George Mandilă.

