Ultimii sportivi români participanți la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au revenit în ţară. Covaliu: Am obţinut 9 medalii, la următoarea ediţie vom trece de 10

Foto: facebook.com/olympicromania

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, la întoarcerea ultimilor sportivi români de la Jocurile Olimpice, că România a câştigat la Paris 9 medalii şi este convins că la următoarea ediţie, cea de la Los Angeles din 2028, va obţine peste 10.

„Când am plecat am spus că ne dorim undeva între 6 şi 8 medalii. Am obţinut 9 şi asta înseamnă că strategia noastră a fost una corectă şi reală. Am obţinut 9 medalii şi cred că puteam obţine 10 şi chiar 11 la această ediţie a jocurilor puteau fi chiar mai multe medalii de aur dacă ne uităm la de evoluţiile sportivilor noştri care au obţinut argint. De aceea sunt absolut convins că la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice vom trece de 10 medalii”, a spus Covaliu la Salonul Oficial al Aeroportul ”Henri Coandă”.

„Ne bucurăm foarte mult că am ajuns acasă şi avem rezultate foarte bune care într-adevăr puteau fi şi mai bune. Am avut câteva locuri patru care puteau fi medalii de asemenea, am avut medalii de argint care puteau fi de aur, aşa că potenţialul este unul bun. Important este că a avut loc o creştere în acest ciclu olimpic, o demonstrează aceste nouă medalii şi locul ocupat de România în clasamentul pe naţiuni. Poziţia a 23-a ne dă încredere că ceea ce am construit până acum stă pe o bază solidă”, a adăugat preşedintele COSR.

Ultima parte a delegaţiei României, alcătuită din sportivi şi antrenori de la haltere, lupte, tenis de masă, polo şi atletism, a revenit, luni, de la Jocurile Olimpice de la Paris, fiind întâmpinată la Salonul Oficial al Aeroportului ”Henri Coandă” de reprezentanţi ai federaţiilor, ai cluburilor, precum şi de familii şi prieteni.

România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex