Marcel Ciolacu: În cel mai scurt timp se va circula pe autostrada Moldovei

Foto: gov.ro
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că până la finele anului se va circula pe 82 de kilometri din Autostrada A7, între Buzău şi Focşani, potrivit Agerpres.
Şeful Executivului a efectuat, miercuri, o vizită de lucru, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe Autostrada A7, tronsonul Buzău-Focşani, zona Vadu Paşii, judeţul Buzău.
„Am o veste bună (…). Tocmai ce am circulat pe Autostrada Moldovei. În sfârşit, după 35 de ani nu mai vorbim nici de promisiuni, că se va întâmpla după nu ştiu cât timp, în cel mai scurt timp se va circula pe Autostrada Moldovei. Am mers cu domnul Grindeanu şi am văzut stadiul lucrărilor pe aproximativ 82 de kilometri din Autostrada Moldovei. Sunt patru tronsoane, tronsonul unu şi tronsonul doi au finalizare în contract anul acesta şi cu certitudine vor fi finalizate. Şi mai rămân trei şi patru, unde stadiul este foarte avansat. Deci, vorbim de la Buzău la Focşani, deci aşa cum văd eu, cred că până la sfârşitul anului se va da drumul la circulaţie pentru aceşti 82 de kilometri. Şi vom vedea, de la Focşani încolo, ce se va mai întâmpla”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a punctat că progresele înregistrate la proiectele de infrastructură se datorează investiţiilor aprobate pentru anul acesta de actualul Guvern.
„Ca şi o comparaţie, că tot apar piţigoi din ăştia pe la televizor, pe timpul guvernului Cîţu-USR, Cîţu-Drulă parcă era, investiţiile erau la jumătatea investiţiilor de anul acesta. Cu alte cuvinte, Guvernul României, condus vremelnic de către mine, anul acesta are investiţii duble faţă de guvernul Cîţu-Drulă şi de trei ori mai mari faţă de celebrul guvern Orban-Orban, pentru că atunci a fost doar PNL-ul la guvernare „, a afirmat Ciolacu.

