Şeful CNAIR: Stadiul fizic al lucrărilor pe şantierul lotului 3 al Autostrăzii de centură a Capitalei a ajuns la 63 %
Stadiul fizic al lucrărilor pe şantierul lotului 3 al Autostrăzii A0 Sud a ajuns la 63%, iar antreprenorul a dat asigurări că va finaliza construcţia pe cei 17,96 kilometri în cursul acestui an, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
„Constructorul grec (Aktor SA) continuă montarea grinzilor pe pasajul de pe A0 Sud, care supratraversează A1 (Autostrada Bucureşti – Piteşti). În această fază sunt montate tablierele metalice ale părţii centrale a pasajului construit pe lotul 3 (Bragadiru – Joiţa) al semi-inelului sudic al Autostrăzii de Centură a Capitalei. Pe secţiunile din capetele acestui pasaj grinzile au fost deja montate în urmă cu aproximativ 3 săptămâni. Stadiul fizic al lucrărilor pe şantierul lotului 3 a ajuns la 63%, iar antreprenorul a dat asigurări că va finaliza construcţia pe cei 17,96 km anul acesta (2024)”, a notat Pistol, pe pagina sa de Facebook.

