Constantin Din, președintele FRH, afirmă că România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Turcia ar putea organiza împreună CE 2026

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a declarat că există posibilitatea ca România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Turcia să organizeze împreună Campionatul European feminin din 2026.

El a menţionat că această variantă este luată în calcul de Federaţia Europeană de Handbal, o decizie finală urmând să fie anunţată în luna aprilie.

„Încă nu s-a luat nicio decizie. Ce e foarte clar în momentul de faţă, este că Federaţia Europeană încearcă să popularizeze cât mai mult handbalul. Şi îşi doreşte o audienţă foarte mare la Campionatul European feminin. Luând în calcul aceste aspecte şi rezultatele audienţelor din ultimii ani, România nu neapărat că e favorită, dar se încadrează foarte bine în dorinţele Federaţiei Europene. Iar aceasta îşi doreşte foarte mult ca sălile să fie pline. Există o propunere de a organiza acest Campionat European în mai multe ţări… în două, trei, patru şi chiar cinci ţări. Nu au fost cinci până acum, dar poate fi un model nou. Deci există şi această variantă, această propunere, ca cele cinci ţări care candidează, să organizeze împreună. Ar fi cinci ţări cu şase grupe. Se discută. Ceea ce e important pentru România este că suntem în continuare în cărţi şi avem şanse să fim parte în organizarea acestei ediţii a Campionatului European. Decizia se va lua în luna aprilie în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Europene de Handbal”, a afirmat Din.

În luna noiembrie a anului trecut, România şi-a depus candidatura, alături de Slovacia, pentru coorganizarea Campionatului European de Handbal feminin din 2026. Alte trei ţări, Polonia, Cehia şi Turcia, au depus de asemenea dosare pentru a organiza această competiţie. România a mai găzduit o singură dată Campionatul European de handbal feminin, în 2000, la Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea.

 Cristina Neagu va avea meci de retragere de la națională

Preşedintele a menţionat că FRH va organiza un meci de retragere din echipa naţională pentru jucătoarele Cristina Neagu şi Crina Pintea.

„Acesta a fost un punct pe ordinea de zi în Consiliul de Administraţie. Noi am propus un meci de retragere pentru Cristina Neagu şi Crina Pintea. Iar în cadrul şedinţei s-a propus ca acesta să fie organizat şi pentru alte foste mari handbaliste care nu au beneficiat de un asemenea meci de retragere. Trebuie să discutăm şi cu jucătoarele în cauză, să vedem ce îşi doresc şi ele. Cristina Neagu şi Crina Pintea au fost nişte jucătoare fabuloase pentru handbalul mondial şi trebuie să găsim perioada potrivită pentru un asemenea eveniment. Pentru că noi ne dorim să invităm şi jucătoare de nivel mondial. În Consiliul de Administraţie votul a fost 14-1… a fost un vot împotrivă, care a surprins pe toată lumea. Dar acel vot este mereu împotrivă, la orice se întâmplă”, a adăugat el.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex