Handbal masculin – „Tricolorii” pierd și al doilea meci la EURO

Naţionala României a fost învinsă de echipa Spaniei cu scorul de 36-24 (17-12), duminică seara, la Mannheim, într-un meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin – EHF EURO 2024 din Germania, potrivit Agerpres.

Tricolorii au jucat de la egal la egal cu ibericii în primul sfert de oră, dar apoi Spania a preluat controlul şi la pauză avea un avans de cinci goluri. Ecartul a crescut în repriza secundă, victoria revenind Spaniei la o diferenţă de 12 goluri.

România a bifat a doua sa înfrângere, după 24-31 cu Austria. În schimb, Spania, surclasată la zece goluri de Croaţia, a obţinut prima victorie la EURO 2024.

Croaţia, Austria şi Spania au câte două puncte, iar România, niciunul.

Marţi 16 ianuarie sunt programate ultimele partide din grupă, Croaţia – România (19:00, la Mannheim) şi Spania – Austria (21:30, la Mannheim).

Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex