Botezul Domnului este sărbătorit de Biserică în ziua de 6 ianuarie

Botezul Domnului este sărbătorit de Biserică în ziua de 6 ianuarie.

În această zi se sfinţeşte apa Iordanului şi toate apele şi izvoarele pământului. Se sfinţeşte aghiasma mare prin semnul Crucii şi prin pogorârea darului Sfântului Duh.

„Deci să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei şi să ducem cu evlavie sfânta aghiasmă în casele noastre. Prin ea ne sfinţim cu toţii, se sfinţesc casele şi fântânile noastre şi se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfânt”, spune părintele Cleopa Ilie.

Cufundându-Se în Iordan, Hristos a sfinţit nu numai apele Iordanului, ci şi întreaga fire, aşa cum glăsuieşte Biserica în cântările ei.

„Şi, având în vedere că apă se găseşte peste tot, sfinţind apele Hristos a pregătit natura ca şi ea să se bucure de urmările jertfei pe care El a venit să ne-o aducă. Dar nu este numai atât. El a dat apelor puterea să spele păcatele omeneşti. Botezul lui Ioan era numai un semn de pocăinţă. Botezul creştin este noua naştere, iertarea tuturor păcatelor”, spune Sfântul Ioan Maximovici.

Prin apă a pedepsit Dumnezeu păcatele lumii dintâi şi a pierdut-o, la potop. Tot prin apă îi mântuieşte acum Dumnezeu pe oameni, în taina botezului.

„Până acum, Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa, pregătind calea Domnului. Acum însuşi Domnul le strigă oamenilor: ‘Pocăiţi-vă!’. Acest glas nu este adresat doar oamenilor trăitori în vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos li S-a adresat tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Am auzit şi noi aceste cuvinte în Evanghelie. Cât timp încă nu au încetat cântările sărbătoreşti ale Bobotezei, ele ne amintesc că vremea pocăinţei se apropie”. („Predici şi îndrumări duhovniceşti”, Sfântul Ioan Maximovici)

Mântuitorul Hristos a crescut în Galileea, în cetatea Nazaret. A rămas acolo, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, dând ascultare Legii, care spunea că niciun bărbat să nu predice ori prorocească mai înainte de a fi împlinit 30 de ani.

„Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui”. (Cuvânt la Botezul Domnului – Vieţile Sfinţilor)

„Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări – precum zice Evanghelia -, ca să se arate lui Israel: A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţându-l pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredinţat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicând: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt”. (Vieţile Sfinţilor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex