Tăriceanu merge după fenta lui Dăncilă

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că a fost confirmat candidat ALDE la Preşedinţie şi că preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, i-a spus că PSD este un partid prea mare ca să nu aibă propriul candidat.

„Pentru mine şi colegii mei nu a fost o surpriză, dar este o dezamăgire că s-a luat această decizie”, a afirmat Tăriceanu, menţionând că i-a atras atenţia lui Dăncilă că în campanie „spiritele se mai înfierbântă”.”Cred că în PSD bântuie un sentiment defetist. Îşi propun mult prea puţin. Maximum ce-şi propun este să aibă un candidat în turul doi, dar nu-şi pun probema de a câştiga alegerile prezidenţiale”, a spus Tăriceanu.

El a explicat că peste jumătate dintre alegătorii coaliţiei PSD şi ALDE ar fi de acord cu ideea unui candidat comun, iar din acelaşi bazin electoral aproximativ 80 la sută l-ar prefera pe liderul ALDE.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex