România educată: Burse de merit pentru media 1
Noua Lege a Educație, parte din proiectul „România educată” promovat de ani de zile de președintele Klaus Iohannis, începe deja să producă primele anomalii grave în sistem.
Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Astfel, sunt 5.250 de elevi beneficiari care au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2.
Aceste date au atras critici dure din partea experților în domeniul Educației. Ovidiu Pânișoară, doctor în Științele Educației, profesor și coordonator de doctorat la Universitatea din București, a declarat într-o intervenție pentru B1 TV, că bursele de merit, în niciun caz nu ar trebui să se dea sub un prag, iar acesta ar trebui să fie apropiat chiar de nota 10:
„Demonetizăm cuvintele, din păcate. Cum am demonetizat implementare, reformă ajungem și la merit și excelență. Cred că nu putem să punem în aceeași oală copiii care sunt cu adevărat meritoși față de copiii care printr-o conjunctură au nimerit în alte clase unde sunt în fața altor copii care au 1,20 și ei au 1,80 și sunt primii. Nu este nimic rău că se încearcă investiție în învățământ dar în niciun caz nu ar trebui să se numească bursă de merit.

