MAE: Una dintre persoanele cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, semnalată iniţial în lista dispăruților, e ostatică în Fâşia Gaza
Ministerul de Externe a anunțat, sâmbătă, că o persoană cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, este ostatică în Fâşia Gaza.
„În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că potrivit informaţiilor furnizate de către autorităţile israeliene unul dintre cetăţenii cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, semnalat iniţial în lista persoanelor dispărute, este ostatic în Fâşia Gaza”, a transmis MAE, potrivit Agerpres.
Tot sâmbătă, Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene, a susținut că sunt cel puţin 210 ostatici în Fâşia Gaza, majoritatea israelieni.

