Avertizare cod portocaliu de averse torenţiale în şase judeţe / Cod galben de instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis duminică o avertizare cod portocaliu de averse torenţiale în şase judeţe din vestul ăi sud-vestul ţării. Alte zece judeţe suny vizate de o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică.
Avertizarea cod portocaliu este valabilă în intervalul 24 septembrie, ora 15 – 25 septembrie, ora 03, fiind aşteptate averse torenţiale.
Sunt afectate: judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj şi zona de munte a judeţului Hunedoara.
”În judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj şi zona de munte a judeţului Hunedoara vor fi averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40…50 l/mp şi izolat de peste 70 l/mp”, transmit meteorologii.
Pentru intervalul 24 septembrie, ora 13 – 25 septembrie, ora 10, va fi în vigoare un cod galben de de instabilitate atmosferică.

