Fiscul a vândut la licitaţie, la pachet, 29 de vagoane ale CFR Marfă
ANAF a vândut la o licitaţie organizată la Arad 29 de vagoane de marfă care au aparţinut Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA, pentru a recupera sume datorate la bugetul de stat.
Reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad au declarat pentru Agerpres că aceasta a fost a treia licitaţie pentru cele 29 de vagoane de marfă, după ce la primele două nu s-a prezentat niciun ofertant.
Astfel, preţul de strigare a fost mai mic cu 50% faţă de preţul de la prima licitaţie.
„Este vorba de o executare silită pentru recuperarea unor obligaţii bugetare. Cele 29 de vagoane de marfă au fost vândute la pachet, fiind înregistrată o singură ofertă. Suma de adjudecare a fost de 527.014 lei, cu TVA inclusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al AJFP Arad, Călin Arusti.
Vagoanele vândute au fost puse în circulaţie în perioada 1971 – 1990 şi erau staţionate pe linii din Arad.
Sursa: stiri.tvr.ro

