Canotaj: România a cucerit şase medalii la Cupa Mondială de la Lucerna
Foto: Federatia Romana De Canotaj/Balint Czucz Photography
România a cucerit şase medalii, duminică, la Cupa Mondială III de canotaj de la Lucerna (Elveţia), două de aur, trei de argint şi una de bronz.
În clasamentul pe medalii, România a ocupat locul al treilea, devansată de Marea Britanie, 4-2-2, şi de Olanda, 4-0-0.
Prima medalie de aur a fost obţinută de echipajul feminin de patru rame, compus din Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu, Amalia Bereş, cu timpul de 06 min 18 sec 51/100.
A doua medalie de aur a fost cucerită de campioanele olimpice Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, la dublu vâsle feminin, în 06 min 41 sec 96/100.
La dublu rame feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au terminat cursa pe locul al doilea, cu timpul de 07 min 05 sec 80/100, fiind devansate de Australia (07:00.84).
În proba similară masculină, Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan au luat argintul cu timpul de 06 min 25 sec 22/100, fiind devansaţi de Marea Britanie (06:24.88).
O altă medalie de argint a venit în proba de dublu vâsle feminin categorie uşoară, în care Mariana-Laura Dumitru şi Ionela Cozmiuc au fost înregistrate cu timpul de 06 min 58 sec 98/100, încheind după Marea Britanie (06:54.57).
Medalia de argint a fost adusă de echipajul masculin de patru vâsle, alcătuit din Mihai Chiruţă, Andrei-Sebastian Cornea, Ioan Prundeanu, Marian Enache, în 05 min 40 sec 02/100, devansat de Olanda (05:37.17) şi Marea Britanie (05:39.35).
La dublu vâsle masculin, Florin Arteni şi Ciprian Tudosă s-au clasat pe locul al patrulea, în 06 min 11 sec 24/100.
Sursa: stiri.tvr.ro

