Ministerul Educaţiei: Ierarhia absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal, afişată miercuri, la ora 18:00

Ierarhia la nivel judeţean şi al Municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal va fi afişată miercuri, la ora 18:00, anunţă Ministerul Educaţiei, care precizează că marţi – când au fost făcute publice rezultatele finale ale Evaluării Naţionale – au fost identificate neconcordanţe în aplicaţia informatică în ceea ce priveşte ordinea de aplicare a criteriilor de departajare stabilită prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii la liceu., potrivit news.ro.

Ministerul explică faptul că a solicitat reprezentanţilor furnizorului de servicii informatice retragerea ierarhiei pentru verificarea corectitudinii aplicării criteriilor de departajare, respectiv remedierea erorilor şi, ulterior, publicarea actualizată.

”Uerarhia la nivel judeţean/al Municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023 – 2024 va fi afişată, astăzi, 5 iulie, la ora 18:00”, a transmis miercuri ministerul.

Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal, după afişarea rezultatelor finale la evaluarea naţională, se afişează ierarhia judeţeană/ la nivelul municipiului Bucureşti, în vederea admiterii la liceu.

detalii pe news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex