Ce arată măsurătorile făcute până acum pe canalul Bâstroe
Datele Ministerului Transporturilor după măsurătorile făcute pe partea românească, după declanșarea „scandalului Bâstroe” chiar de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, arată că dragările au fost făcute punctual pentru întreținere, relatează HotNews.ro.
Acestea s-au efectuat pe brațul Chilia, la intrarea din Chilia în Bâstroe unde nivelul este de 6,80-7 metri, iar pescajul marin de 6 metri ceea ce înseamnă că doar nave mici pot să intre.
Potrivit surselor citate, lucrările au vizat îndepărtarea aluviunilor acumulate în ultimii ani, ajungându-se la adâncimile care erau consemnate ca referință în urmă cu aproape douăzeci de ani, la momentul diferendului dintre România și Ucraina.
Datele măsurătorilor au fost transmise de Ministerul Transporturilor către Apele Române din coordonarea Ministerului Mediului care trebuie să vină cu o interpretare dacă a fost sau nu un impact de mediu al lucrărilor, au precizat sursele citate.
Potrivit datelor Ministerului Transporturilor, Ucraina a mai efectuat dragări de întreținere pe brațul Solomonov, care e doar pe teritoriul ucrainean, respectiv în fața portului Izmail și la ieșirea din Bâstroe în mare, tot pe teritoriul ucrainean.
Citeşte întreaga ştire aici: Datele Ministerului Transporturilor „dezumflă” scandalul Bâstroe pornit de Grindeanu. Ce arată măsurătorile făcute până acum

