Profesorii de pregătesc de greva generală

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală ”Alma Mater„ vor organiza astăzi o conferință de presă în cadrul căreaia vor anunța public rezultatele referendumului privind declanșarea grevei generale în învățământ.

Deja toți angajații au fost informați cu privire la rezultatele consultărilor membrilor de sindicat și majoritatea ar fi optat pentru această formă extremă de protest, după cum a declarat liderul sindical Laviniu Lăcustă.

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţămîntul Preuniversitar Iaşi, Laviniu Lăcustă: Procentul celor care au optat pentru a intra în grevă generală este unul foarte mare, vorbim de aproximativ 86% care au spus DA pentru intrarea în grevă generală. Numărul celor care au optat pentru intrarea în grevă generală este de 7.142, doar 213 colegi au fost împotriva intrării în grevă generală şi mai avem un număr de aproximativ 950 de membri de sindicat care nu şi-au exprimat nicio dorinţă. Este probabil unul din cele mai mari procente pe care le-am avut ca intenţie de intrare într-o grevă generală, dacă ar fi să mă raportez la ultimii 20 de ani.

detalii pe romania-actualitati.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex