ANM – „Zile de Paște mai ploioase”. Cum va fi vremea în noaptea de Înviere

Credinciosi participa la slujba de Inviere, cu ocazia Pastelui ortodox, la Biserica Sf. Vineri din Bucuresti, duminica, 19 aprilie 2009. Andreea Alexandru

În prima și în a doua zi de Paște se vor înmulți ploile, a declarat Meda Andrei, meteorolog ANM, vineri dimineață, la Știrile B1 TV prezentate de Dan Gabor.

„Pentru noaptea de Înviere aș spune că datele sunt destul de bune, în sensul că noaptea va fi destul de plăcută termic, temperaturi la nivelul întregii țări cuprinse în general între 5 și 13 grade. Spre dimineață, ele mai scad puțin, vor fi cam între 1 și 11 grade, dar oricum o temperatură destul de plăcută, nu o să bată vântul, așa că va fi bine. Ploi vor fi, dar foarte puține, pe suprafețe mici, iar probabilitatea mai mare a lor de apariție va fi din a doua parte a nopții și în partea de sud a țării. În rest, cât se poate de liniștită vremea.

În prima zi de Paște și a doua zi de Paște, din păcate, se vor înmulți ploile, ploi care vor cuprinde pe arii extinse centrul, sudul, estul țării, iar în a doua zi de Paște, luni, o să fie destul de multe și în partea de vest, de asemenea, puțin mai importante cantitativ.

Dacă în noaptea de Înviere va fi destul de bine, după aceea, pe măsură ce avansăm așa, în timp, și ne apropiem de după-amiaza zilei de duminică, seara, luni, o să plouă. Să știți că va ploua și marți, chiar și miercuri, jumătatea săptămânii viitoare va fi cu destul de multe ploi”, a declarat Meda Andrei, meteorolog ANM.

detalii pe b1 tv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex