U-BT Cluj-Napoca a cucerit Cupa României la baschet masculin
ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a cucerit Cupa României la baschet masculin pentru a şasea oară, după ce a întrecut-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 78-65 (17-15, 25-18, 19-16, 17-16), potrivit Agerpres.
Orădenii au dominat primul sfert, dar echipa antrenată de Mihai Silvăşan a revenit pe finalul acestuia şi a reuşit să termine în avantaj, 17-15. ”U” s-a desprins în sfertul al doilea, iar în sfertul al treilea şi-a consolidat avansul de pe tabelă. Ultima parte a întâlnirii a fost echilibrată, CSM dar nu a reuşit să reducă ecartul.
”U” a mai obţinut trofeul în 1995, 2016, 2017, 2018 şi 2020, pierzând o singură finală (2006).
CSM Oradea a pierdut toate cele şapte finale jucate până acum (2014, 2016, 2018, 2019, 2020, 2021, 2023), dintre care patru contra clujenilor. În precedentele ocazii, clujenii s-au impus în 2016 cu 82-75, în 2018 cu 64-61, iar în 2020 cu 68-61.
În finala de anul trecut, CSO Voluntari a învins-o pe SCM ”U” Craiova.

