Cseke Attila: Au fost semnate contracte pentru consolidarea a 238 de clădiri, prin PNRR
Foto: gov.ro
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, transmite că până în prezent au fost încheiate 168 de contracte în vederea consolidării a 238 de clădiri din zone expuse riscului seismic, cu ajutorul finanţării PNRR.
Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este disponibilă o finanţare de 550 de milioane de euro, din care au fost contractate 441 de milioane.
„Pe lucrări de consolidare şi de eficientizare energetică – ele sunt lucrări integrate – avem o finanţare disponibilă de 550 de milioane de euro inclusiv TVA, din care contractat la zi cu beneficiarii sunt 441 de milioane de euro. Cele mai vechi contracte s-au încheiat anul trecut, în iunie 2022. Sunt în total 168 de contracte încheiate pentru consolidarea a 238 de clădiri în întreaga zonă expusă riscului seismic din România. Aş specifica că la aceste contracte, semnate în principal cu autorităţile locale, până în momentul de astăzi nu avem solicitare de decontare de sume”, a spus ministrul.
El a menţionat că există şi un program de consolidări finanţat de la bugetul de stat, iar apelul de proiecte se va încheia pe 20 februarie. Până în prezent au fost înregistrate în platformă 290 de solicitări de consolidări de clădiri publice şi blocuri de locuinţe.
„La 1 martie, cel târziu, ordinul de ministru va fi aprobat pentru introducerea solicitărilor conforme eligibile în acest program”, a precizat Cseke Attila.
La acestea se alătură şi programul desfăşurat prin Compania Naţională de Investiţii, unde 57 de lucrări sunt în curs de execuţie. Proiectele însumează trei miliarde de lei, iar finanţarea este asigurată.
Potrivit ministrului, cele trei programe reprezintă finanţări în valoare totală de peste şase miliarde de lei. Cseke Attila a pledat pentru monitorizarea şi susţinerea autorităţilor locale, beneficiare ale acestor programe, inclusiv prin discutarea proiectelor în colegiile prefecturale.
„Cel puţin lunar, o dată, primăriile să vină să prezinte stadiul în care se află cu aceste lucrări. Acolo sunt toate instituţiile statului care pot să ajute şi lucrurile să fie împinse. În al doilea rând este vorba despre dispoziţia dată Inspectoratului de Stat în Construcţii de a asigura o verificare sistematică a acestor lucrări, astfel încât criteriile de calitate necesare în construcţia de consolidări de risc seismic să fie respectate”, a spus el.
Sursa: stiri.tvr.ro

