Trei persoane au murit și mai multe au fost rănite după ce un vehicul care transporta muncitori s-a răsturnat în cariera de cărbune a Complexului Energetic Oltenia
Un accident de muncă soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor 13 a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexul Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari. Printre victime se numără 14 salariaţi ai CE Oltenia. O tanchetă care transporta mai mulţi angajaţi ai Carierei s-a răsturnat după ce, conform unor surse, ar fi rămas fără frâne, informează Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, a transmis că dispeceratul instituţiei a fost anunţat, în jurul orei 13,30, despre producerea unui accident la exploatarea minieră Mătăsari, cariera Jilţ Sud, după ce un camion în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat.
Potrivit acestuia, pentru că apelantul semnala faptul că în urma accidentului mai multe persoane au suferit leziuni, la nivelul ISU Gorj a fost activat planul roşu de intervenţie, fiind direcţionate către locul evenimentului 3 ambulanţe SMURD, 2 autospeciale pentru descarcerare şi o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Gorj şi 8 ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. De asemenea, au fost alertate elicopterele SMURD din cadrul punctelor aeromedicale Craiova şi Caraş şi prealertat elicopterul SMURD Bucureşti. La sosirea echipajelor de intervenţie s-a constatat că în urma evenimentului 3 persoane erau în stare de inconştienţă, iar, iniţial, alte 7 acuzau leziuni.
Pentru gestionarea eficientă a situaţiei la faţa locului s-a organizat un punct medical avansat coordonat de medicul şef UPU-SMURD în care să fie evaluate toate victimele şi să fie direcţionate, în cel mai scurt timp, către unităţile medicale. Totodată, pentru gestionarea eficientă a situaţiei, centralizarea datelor şi comunicarea eficientă cu forţele din teren, la sediul ISU Gorj s-a organizat un centru de comandă format din prefectul judeţului, 7 ofiţeri, 5 subofiţeri din cadrul ISU Gorj, precum şi personal din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, arată ISU.

