Rafila a anunţat că la sfârşitul acestei luni sau începutul lunii februarie vor fi semnate contractele de finanţare pentru spitalele realizate prin PNRR
Foto: gov.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat la Prima News, că la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie vor fi semnate contractele de finanţare pentru unităţile medicale care vor fi finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit News.ro.
Rafila a explicat care au fost criteriile care au dus la alegerea unităţilor medicale finanţate din PNRR.
“Sunt criterii care au ţinut cont de mai multe lucruri. Ele au fost aprobate prin hotărârea Guvernului României şi o să vă dau doar două exemple. Unul este legat de semnificaţia competenţei medicale, adică dacă o instituţie are influenţă la nivel regional sau naţional, în mod evident primeşte un punctaj mai mare pentru că ea deserveşte pacienţi din zone mari ale ţării, nu este vorba de o unitate de interes local şi în plus faţă de aceasta sunt patologiile care sunt extrem de importante: oncologie, boli infecţioase, pediatrie, neonatologie. Sunt doar câteva dintre ele pentru că adresabilitatea şi nevoia acordării de servicii medicale de înaltă calitate pentru aceste patologii o considerăm importantă. Ea a fost supusă dezbaterii publice, aprobată prin hotărârea Guvernului României şi am încercat să avem criterii cât mai obiective care să facă posibilă alegerea acestor minim 25 de unităţi care să poată să se încadreze în bugetul alocat prin PNRR pentru unităţile medicale spitaliceşti”, a transmis ministrul Sănătăţii.
El a anunţat că semnarea contractelor de finanţare va avea loc la finalul acestei luni sau începutul lunii februarie.
“Am acceptat pentru finanţare obiective care sunt mature din punct de vedere al proiectelor. Toate au studii de fezabilitate, unele au şi proiectul tehnic finalizat. La sfârşitul acestei luni, începutul lunii februarie putem semna contractele de finanţare. Acum depinde foarte mult şi de fiecare aplicant să încerce să evite proceduri prea lungi. Sigur, trebuie respectate cele legale, categoric, dar să o facă în aşa fel încât să nu fie excesive şi să nu fragmenteze, de exemplu, proiectarea de construcţie pentru că lucrul acesta ar duce la prelungirea termenului”, a mai transmis Alexandru Rafila.

