Cel mai mare drumar din România a câștigat încă un contract pentru autostrada București-Pașcani

Firmele omului de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu vor construi și Lotul 2, Trifeşti (județul Neamţ) – Gherăeşti (județul Neamţ) din autostrada Bacău – Pașcani, parte a A7 (Autostrada Moldovei).

Potrivit CNAIR, ofertantul desemnat câștigător este Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL, cu preţul de 1.277.947.884,17 fără TVA.

Durata de execuție a contractului este de 30 de luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani. Finanțarea acestor obiective este asigurată prin PNRR.

Lungimea acestui lot este de 18,99 km.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex