Prețul carburanților a scăzut cu 5,8% față de acum o lună

Deşi preţurile carburanţilor au scăzut faţă de acum o lună, majoritatea şoferilor susţin că acestea sunt tot mari raportate la veniturile pe care le au. Dacă în prezent la pompă un litru de motorină şi benzină standard este 7,91 lei, respectiv, 6,71 lei, reprezentanţii benzinarilor particulari spun că preţurile ar mai putea scădea până la 7 lei.

Cel mai ieftin preţ la motorină sau benzină standard, în Capitală, este 7,91 lei, respectiv, 6,71 lei pe litru. Comparativ cu luna trecută, prețul mediu în cazul benzinei a scăzut cu 3.8%, ceea ce înseamnă că un plin costă astăzi cu 13,5 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.

În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru s-a diminuat cu 5.8%, ceea ce înseamnă că un plin (n.r., 50 de litri) costă astăzi cu 24,5 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.

Chiar și așa, actualele prețuri li se par șoferilor la fel de mari.

Reprezentanții benzinarilor particulari și specialiștii economici spun că prețurile ar trebui să scadă mult mai mult, având în vedere contextul geopolitic actual.

În această perioadă, România se află pe locul 6 în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia. În cazul motorinei, țara noastră este situată pe locul 11 între statele Uniunii Europene în ceea ce privește cel mai mic preț la acest tip de combustibil, după Bulgaria, Cehia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia.

Sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex