Imagini din dronă cu amploarea incendiului de la Remat de pe centura Capitalei

Imagini din dronă cu amploarea pagubelor provocate de incendiul de la Remat Holding.

Pompierii au utilizat pentru stingerea incendiului de la centrul de colectare din Chitila un utilaj de compactare, dotat cu o gheară metalică, cu ajutorul căruia sunt scoase calupuri de deşeuri care ard, pentru a putea fi stinse mai uşor, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), Daniel Vasile.

El a precizat că suprafaţa afectată este mare şi ard violent mai multe deşeuri plastice, anvelope, electrocasnice şi alte materiale depozitate la REMAT.

Dispozitivul de intervenţie la incendiul de la centrul de colectare deşeuri din Chitila a fost suplimentat, iar pentru stingerea focului au fost alertate nouă autospeciale de stingere şi şase cisterne.

„Stivele cu deşeuri au 10 metri înălţime. Se acţionează pentru stingere şi pentru limitarea propagării”, a informat ISUBIF.

De asemenea, a fost emis şi un mesaj prin sistemul RO-ALERT, care avertizează oamenii să evite zona REMAT Holding Chitila şi să lase libere căile de acces pentru intervenţia pompierilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex