EURO 2024, preliminarii. România, în grupă cu Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra

Foto: reuters.com

Tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2024 a avut loc duminică, 9 octombrie, la Frankfurt, iar România a fost repartizată în Grupa I, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra, relatează Digisport.ro.

53 de naţiuni au participat la tragerea la sorţi. Germania, ţara gazdă, este direct calificată la turneul final.

În urma tragerii la sorţi, au fost create 7 grupe de câte cinci echipe şi 3 grupe de câte șase echipe. România a fost în urna a treia valorică.

Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie 2023 – noiembrie 2023.

Vor fi decise 20 dintre selecţionatele calificate: primele două clasate în fiecare grupă.

Alte trei locuri la turneul final din Germania vor fi obținute în urma play-off-urilor din Liga Naţiunilor, în martie 2024.

  • România a participat la cinci ediții ale Campionatului European. Cea mai bună performanță este sfertul de finală de la EURO 2000.
  • Ultima participare a “tricolorilor” a fost la EURO 2016, când n-am depășit faza grupelor.

EURO 2024, preliminarii. Componența grupelor

  • Grupa A: Spania, Scoția, Norvegia, Georgia, Cipru.
  • Grupa B: Olanda, Franța, Irlanda, Grecia, Gibraltar.
  • Grupa C: Italia, Anglia, Ucraina, Macedonia de Nord, Malta.
  • Grupa D: Croația, Țara Galilor, Armenia, Turcia, Letonia.
  • Grupa E: Polonia, Cehia, Albania, Insulele Feroe, Republica Moldova.
  • Grupa F: Belgia, Austria, Suedia, Azerbaidjan, Estonia.
  • Grupa G: Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Lituania.
  • Grupa H: Danemarca, Finlanda, Slovenia, Kazahstan, Irlanda de Nord, San Marino.
  • Grupa I: Elveția, Israel, România, Kosovo, Belarus, Andorra.
  • Grupa J: Portugalia, Bosnia & Herțegovina, Islanda, Luxemburg, Slovacia, Liechtenstein.

Meciurile din preliminariile EURO 2024 din Germania se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre selecţionatele calificate (primele două clasate din fiecare grupă). Alte trei reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Ligii Naţiunilor, în martie 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex