Urzeala Tronurilor între FAMILIILE AFER

Continuăm relatările noastre despre AFER. Am ales să trecem în lumea „regatelor” şi a „împărățiilor”, pentru a da o nuanță satirică unei situații care din păcate continuă să fie îngrijorătoare.

Să începem o poveste. Pentru aceasta, trebuie să aruncam o privire asupra istoriei noastre din anii 1400. Presupunem că una din dregătoriile din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este însăși „Înalta Poartă”. Într-o altă dregătorie, o Provincie din subordinea acestui minister a fost instalat un om fidel Sultanului. Pe vremuri, domnitorii plăteau bir sau își lăsau drept gaj la Înalta Poartă ceea ce aveau ei mai de preț. Pe proprii fii. Ce a stat în spatele înțelegerii instalării Domnitorului şi care a fost misiunea reală a acestuia, nu avem de unde ști.
 
La numire, Sultanul i-a spus Domnitorului că vrea bună pace şi înțelegere cu el. I-a mai pus să făgăduiască astfel încât niciodată el sau vreunul din supușii lui să nu iasă din cuvântul Sultanului şi să nu se răzvrătească asupra sa. Sultanul i-a promis că îi va sări în ajutor, ori de câte ori va fi nevoie atunci când cineva va îndrăzni să se războiască cu el sau dacă el va porni un război cu cineva. Astfel, Sultanul l-a trimis pe cel ales să domnească în liniște în Provincia lui. Cu inima plină de bucurie pentru propunerea făcută, Domnitorul i-a promis Sultanului să-i facă pe plac şi să nu-i iasă din cuvânt, atât cât avea să dureze domnia lui.
 
Nu după mult timp, vechii boieri din provincie au început să vorbească în șoaptă despre înțelegerea pe care au aflat-o că Domnitorul o are cu Sultanul. Şi aşa, au început urzelile în Provincie.
 
Pentru a putea domnii în bună pace peste Provincie, Domnitorul s-a aliat cu supușii lui cei buni, dar şi cu cei răi, orbit fiind de putere. S-a aliat cu vechile familii boierești.
 
Apoi, Domnitorul a început să se poarte cu cei răi tot mai frumos, chiar mai frumos şi mai bine decât cu cei buni. A început prin a le oferi diverse dregătorii şi alte avantaje în schimbul tăcerii lor. Multe şi adevărate, inventate şi umflate au fost dregătoriile acelea. După aceea, Domnitorul s-a pus cu biciul şi cu parul pe supușii lui cei buni, pentru ca aceștia să-i aducă biruri mai multe şi mai mari, pentru ca dregătorii cei noi din Provincie să aibă huzur.
 
Ghinion curat a avut acest Domnitor. Dregătorii cei noi şi cei vechi proveniţi din familiile boiereşti nu au s-au mulțumit doar cu atât, așa că au început să uneltească pe la spatele Domnitorului. Pe faţă îl lingușeau, prin spate unelteau.
 
Domnitorul a făcut şi a desfăcut rând pe rând înțelegeri cu cei răi. A încercat fel de fel de alianţe între dregătorii care se înrudeau, între cei care păreau că sunt aliați şi că se înțeleg din priviri, dar pe la spate şi-ar fi înfipt toţi colţii unii într-alţii. Au apărut dregătorii între cei care în trecut i-au făcut mult rău însuşi Domnitorului, reușind să-i răzvrătească între ei în aşa fel încât niciunul să nu-şi mai dorească să-şi piardă din dregătoriile câştigate cu atât amar şi viaţă grea. Așa că, au început toți cei răii să uneltească, împreună cu Domnitorul, dar şi unii împotriva altora, pentru a nu-şi pierde avuţiile.
 
Şi iată că unul dintre dregători răi, Lingușitorul, cel dintâi boier rău care se credea el însuși Domnitorul suprem în dregătoria lui, speriat că-si va pierde puterea şi tihna, a început să se răzvrătească pe faţă împotriva Domnitorului. Un alt vechi boier a vrut să răzbune pe a sa Domniţă alungată de Domnitor din Provincie şi care a fugit la Împărăția Supremă a tuturor vechilor familii de boieri. Multe şi călduţe moşii are Împărăția Supremă pentru Domniţele şi Boierii alungați.
 
Înalta Poară îi cere din când în când Domnitorului să-şi îndeplinească toate promisiunile la care s-a obligat. Așa s-a făcut, că mai zilele trecute Domnitorul a trecut la îndeplinirea unei altei porunci date de Înalta Poartă. Fără știrea Lingușitorului, Domnitorul le-a cerut slujitorilor săi să facă în așa fel încât să treacă la o altă etapă campania unei legiuni trimise de Înalta Poartă în Provincie. Numai că Lingușitorul a prins de veste şi s-a bucurat enorm crezând că l-a prins cu ocaua mică pe Domnitor. Îl aştepta de mult.
 
Nu a fost prima oară când Lingușitorul l-a prins pe Domnitor nepregătit şi i-a arătat securea. Așa a făcut şi de această dată. Iar astfel, Domnitorul a fost nevoit să se plece în faţa Lingușitorului. Umilința a fost supremă pentru Domnitor. Şi tot stând el şi cugetând a găsit soluția. Profitând că acum câteva săptămâni îi dăduse în dar Lingușitorului o excursie prin cele meleaguri străine drept ramură de măslin ca să-l mai înduplece, în ajunul plecării acestuia a dat către toți supușii săi o pruncă în care le-a reamintit că doar el este Domnitorul cel ales la Înalta Poartă şi că la mâna lui ajung toți supuşii. Lingușitorul a tăcut, dar uriaş i-a fost amarul în suflet.
 
La întoarcerea din cele meleaguri străine, Lingușitorul a dat el o altă poruncă, contrară poruncii Domnitorului. Provincia freamătă iar poruncile de bat cap în cap. Urzeala continuă.
 
Dacă dorința Înaltei Porți a fost sau nu îndeplinita de către Domnitor, urmează să aflăm.