Marcel Ciolacu, întâlnire cu premierul japonez Fumio Kishida: I-am transmis că mi-aș dori ca una dintre stațiile de pe viitoarea Magistrală de metrou către Otopeni să poarte numele lui Shinzo Abe
Foto: facebook.com/CiolacuMarcel
România și Japonia au datoria să continue toate proiectele începute atât pe plan politic, cât și economic, a fost mesajul pe care i l-a transmis Marcel Ciolacu, lider PSD și președinte al Camerei Deputaților, premierului japonez Fumio Kishida.
Liderul PSD s-a arătat „convins că acest Parteneriat va consolida direcția României de a fi un partener puternic și credibil al Japoniei, atât în avansarea relațiilor bilaterale, cât și în ceea ce privește legăturile sale cu NATO și Uniunea Europeană”.
„De asemenea, i-am transmis premierului Kishida că mi-aș dori ca una dintre stațiile care vor compune viitoarea Magistrală de metrou către Otopeni să poarte numele fostului premier Shinzo Abe, în semn de respect și mulțumire pentru eforturile intense pe care le-a depus de-a lungul timpului în consolidarea relațiilor dintre România și Japonia”, a continuat Marcel Ciolacu.
„În plus, am salutat mesajul de unitate al prim-ministrului Kishida în ceea ce privește necesitatea ca statele democratice care împărtășesc valori și viziuni comune să acționeze pe o singură voce pe plan internațional pentru a da o replică puternică și fermă tuturor celor care îndrăznesc să nesocotească pacea, democrația și libertatea”, a adăugat el.

