Conturile Blue Air au fost deblocate. AFM a stabilit eșalonarea datoriei pe 12 luni

Foto: facebook.com/FlyBlueAir

Agenția Fondului pentru Mediu a anunțat miercuri că a suspendat poprirea pe conturile Blue Air și a stabilit un grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței. Situația a dus la haos pe aeroporturi, după ce compania a suspendat zborurile până luni. Compania transmite că abia joi va anunța ce zboruri vor fi reluate și cum vor ajunge acasă oamenii blocați pe aeroporturi.

Administrația Fondului de Mediu a reușit să ajungă la o înțelegere cu compania Blue Air prin care aceasta să își plătească, în decurs de un an, datoriile. Deblocarea conturilor nu a fost însă urmată imediat de reluarea zborurilor. Conducerea companiei anunță că face în prezent o evaluare atentă privind capacitatea de operare și că abia joi se va ști exact ce zboruri vor fi reluate.

Compania Blue Air a reclamat marți că i-au fost blocate conturile pentru datorii către Agenţia de Mediu și a sistat toate zborurile programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022. Suspendarea zborurilor a creat probleme pentru mii de pasageri şi haos pe aeroportul Henri Coandă din Capitală.

Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor companiei aeriene  din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.

Decizia companiei aeriene a provocat haos pe aeroporturi. Guvernul a anunțat că românii blocaţi pe aeroporturi din străinătate, afectaţi de criza Blue Air, vor fi aduşi acasă cu zboruri TAROM.

Timp de câteva ore, situația a fost extrem de tensionată, marți, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj și Iași. Au existat pasageri care au fost dați jos din aeronave, după ce Blue Air a decis suspendarea zborurilor, iar alţi pasageri au aflat în ultimul moment că nu mai pot pleca. Compania susţine că ar fi anunţat toţi pasagerii prin email.

Există un număr de telefon unic, pus la dispoziție de Ministerul de Externe, unde pot suna românii care au pierdut zboruri Blue Air din străinătate 0040.751.084.537

MAE a anunțat că pot fi contactate şi misiunile diplomatice sau oficiile consulare, iar pasagerii se pot înregistra şi pe email.

TAROM va primi 5 milioane de lei de la Ministerul Transporturilor pentru a-i aduce pe români acasă, apoi banii vor fi recuperați de la Blue Air, potrivit ministrului Sorin Grindeanu.

Sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex