Liz Truss, a treia femeie premier din istoria Marii Britanii
Foto: reuters.com
Liz Truss a câştigat în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic după demisia premierului Boris Johnson, a anunţat această formaţiune, relatează Reuters.
Aşa cum era de aşteptat, Liz Truss, ministru de externe în guvernul lui Johnson, a câştigat detaşat, cu 57% din voturile membrilor partidului, în timp ce colegul ei de la Finanţe a obţinut 43%.
În vârstă de 47 de ani, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu pentru a-i prezenta suveranei demisia.
Criza energetică, inflaţia, tensiunile cu UE legate de aplicarea protocolului nord-irlandez din acordul de Brexit şi războiul din Ucraina se anunţă a fi principalele provocări ale noii titulare de la Downing Street.
Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit.

