Trei români morţi într-un accident în Bulgaria. Autocarul în care se aflau a lovit o maşină oprită pe banda de urgenţă

Foto: trud.bg
În această dimineață, în jurul orei 01:30, un autocar înmatriculat în România, la bordul caruia se aflau 25 de pasageri, dintre care 7 cetățeni turci, iar restul români, a fost implicat intr-un accident rutier în Bulgaria. Potrivit primelor informaţiilor, autocarul condus de un cetăţean turc, a lovit o maşină cu pasageri, care oprise pe banda de urgenţă, şi apoi s-a lovit de un copac.
Actualizare: Patru persoane, între care trei cetăţeni români, au murit şi alte nouă persoane au fost rănite în accidentul rutier care a avut loc în Bulgaria, a informat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe.
MAE precizează că Ambasada României la Sofia a fost notificată pe telefonul de urgenţă de către un cetăţean român cu privire la un accident rutier grav produs sâmbătă, în zona Veliko Tarnovo, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 26 de pasageri (cetăţeni români şi cetăţeni străini).
În acest context, reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile bulgare pentru informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea, cetăţenia şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi circumstanţele producerii accidentului.
Autorităţile competente bulgare au informat, de asemenea, că procesul de identificare a tuturor victimelor este încă în desfăşurare.
Accidentul s-a produs între satul Kutsina şi Polikraishte ( Regiunea Veliko Tarnovo).
Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, 9 sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma tragicului eveniment, 4 români au fost declarați decedați.
Autocarul cu 25 de pasageri, se îndrepta spre România, venind de la Istanbul, scrie presa de la Sofia. Vehiculul s-a ciocnit cu un automobil înregistrat în Olanda, parcat pe marginea drumului. Pasagerii şi şoferul acestuia tocmai ieşiseră din maşină şi au supravieţuit.
În urma evaluării medicale realizate de către echipa medicală din România la unitatea spitalicească din Bulgaria s-a decis transferul a 5 pacienți români la Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora.
Transferul pacienților români se va realiza cu elicoptere SMURD aflate în dotarea IGAv.
Potrivit şefului DSU, Raed Arafat, „Toţi vor veni la Spitalul Floreasca, care a fost înştiinţat şi este pregătit să îi primească”
Premierul Nicolae Ciucă a transmis condoleanțe familiilor românilor decedați și anunță intervenție de urgență pentru aducerea acasă a răniților.
Sursa: stiri.tvr.ro

