Vladimir Putin, de Ziua Victoriei: NATO a creat „ameninţări absolut inacceptabile” la graniţele Rusiei

Preşedintele Federaţiei Ruse. Vladimir Putin, le-a vorbit ruşilor, în discursul ţinut cu ocazia zilei de 9 mai în Piaţa Roşie din Moscova, despre „apărarea patriei-mame” şi a criticat NATO şi ţările din vest.

„Astăzi, soldaţii din Donbas împreună cu soldaţi ruşi luptă pe front (…) Mă adresez soldaţilor din Donbas: Luptaţi pentru ţara mamă (…) pentru memoria celor care au murit în al doilea Război Mondial, a martirilor din Odesa, care au fost arşi de vii. „Spre deosebire de Occident, poporul rus nu va renunţa niciodată la dragostea pentru ţară, credinţă şi valorile tradiţionale”, a mai spus Putin, adăugând că abandonarea acestor valori a deschis calea „încercărilor de a incita la rusofobie, de a glorifica trădătorii”.

Spre deosebire de Occident, poporul rus nu va renunţa niciodată la dragostea pentru ţară, credinţă şi valorile tradiţionale, a mai declarat, luni, preşedintele rus Vladimir Putin în discursul ţinut cu ocazia paradei de Ziua Victoriei în Piaţa Roşie din Moscova, relatează agenţia de presă rusă TASS.
”Această degradare morală a deschis calea falsificărilor cinice ale istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, încercărilor de a incita la rusofobie, de a glorifica trădătorii, de a batjocori memoria victimelor lor şi de a şterge curajul celor care au luptat şi au suferit în numele victoriei”, a declarat Putin.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex